B.R.A.V.E.

B.R.A.V.E.

Program premium de PUBLIC SPEAKING pentru lideri și antreprenori

WhatsApp Image 2025-04-08 at 22.38.34_1f72378a

Te-ai gândit vreodată cât de mult te costă tăcerea? Fiecare oportunitate pierdută de a vorbi cu impact, la birou, într-un interviu, sau în fața unui public e șansa ta, primită de altcineva, care a avut mai mult curaj.

De câte ori ai avut o idee bună, dar nu ai spus-o pentru că nu te-ai simțit pregătit?

Sau de câte ori ai vorbit dar ai simțit că oamenii nu te-au ascultat cu adevărat?

Asta înseamnă să pierzi: încredere, respect și, de multe ori, chiar oportunități care ți-ar fi schimbat cariera.

Dar nu trebuie să fie așa. Am creat pentru tine un program intensiv de Public Speaking, pentru un număr limitat de participanți.

7 săptămâni de practică, de susținut și analizat prezentări.

Ce este B.R.A.V.E.?

B. – Bazele discursului: Ce, cum și de ce comunicăm
 
R. – Relația cu publicul: Cum o construiești așa încât să te asculte cu interes
A. – Autenticitate: Cum să suni cât mai aproape de ceea ce ești tu
V. – Voce: Respirație corect, ritm adecvat, pronunție clară, expresivitate vocală
E. – Emoție: Cum transformi emoția în energie, nu în blocaj

https://melania.creative-side.ro/wp-content/uploads/2025/03/Melania-Medeleanu-teaser.mp4#t=,86

Cui se adresează?

B.R.A.V.E. este pentru  lideri care trec printr-un proces de transformare.

Un program premium de public speaking și dicție, destinat celor care vor să își rafineze prezența pe scenă și să livreze mesaje autentice și convingătoare.

 

B.R.A.V.E. e pentru tine dacă:

✔ Ai ceva de spus, dar simți că nu „te auzi”✔ Ți se pune un nod în gât când trebuie să prezinți✔ Ți s-a spus că ai o idee bună, dar nu reușești s-o transmiți convingător✔ Te-ai săturat de „șabloane de discurs” și vrei să fii tu✔ Ai vorbit deja în public, dar vrei mai multă claritate, coerență și impact✔ Simți că, pe măsură ce înaintezi în prezentare, pierzi interesul audienței   

Detalii despre B.R.A.V.E.

Cum se desfășoară?

B.R.A.V.E.  e un program personalizat de public speaking care combină sesiunile 1:1 cu întâlnirile de grup. Un grup are între 5-10 participanți.

4 dintre cele 7 întâlniri se desfășoară 1-1,  cu minimum două sesiuni online. Celelalte două pot avea loc tot online, dacă ți-e mai ușor așa sau față în față. În cadrul celor 4 întâlniri vom structura mesajul în funcție de domeniul tău de activitate. Îl vom rafina până la momentul în care vei fi gata să-l expui în fața publicului. Vei primi materiale de lucru, feedback și teme pentru acasă. Calendarul sesiunilor îl vom stabili împreună, în funcție de programul tău, cu o distanță recomandată de o săptămână între sesiuni.

Vorbitul în public, dincolo de mesaj e însă despre PUBLIC. Presiunea ochilor care te privesc. De aceea, după sesiunile 1-1 vei susține discursul în fața altor persoane care se află pe același traseu de creștere ca și tine. 3 întâlniri de susținere de discurs, filmare, analiză, feedback. Calendarul întâlnirilor de grup se desfășoară în acord cu participanții.

Când are loc următoarea grupă?

Următoarea grupă B.R.A.V.E. pentru care sunt locuri începe în aprilie.  Asigură-ți locul pentru 2026!


REZERVA ACUM

Ce înveți?

Te familiarizezi cu vorbitul în fața publicului.

Te obișnuiești cu camera de luat vederi.

 Afli modalități de captare a atenției.

 Înveți să structurezi concis și clar un mesaj.

 Combați monotonia din voce.

 Te pregătești să răspunzi la întrebările care vin din public.

 Înțelegi cum funcționează relația cu media


Play


Play


Play


Play


Play


Play

Previous
Next

Care este prețul?

Ce alte beneficii mai ai?

Vei primi gratuit Cursul de Public speaking înregistrat (aproape 40 de episoade)


ÎNSCRIE-TE AICI !

Un curs care îți schimbă perspectiva!
Participarea la cursul de Public Speaking a fost una dintre cele mai valoroase experiențe pentru mine. În teorie, poți găsi informații peste tot – cărți, articole, videoclipuri – dar nimic nu se compară cu puterea exercițiului ghidat de un mentor care știe exact cum să te ajute să evoluezi.
Mel nu este doar un trainer, ci un adevărat catalizator al încrederii în sine. Este o prezență impecabilă, un om cald, plin de grație, nu doar un profesionist desăvârșit.
Mulțumesc, Mel, pentru inspirație, ghidare și această experiență extraordinară!
Simion Irina
Recomand cu caldura cursul de "Public Speaking" al MELaniei! Este incredibil cum, dupa cateva ore pline de exercitii practice, se apasa butonul de switch intre frica de a vorbi in public si dorinta de a avea oportunitatea sa-ti exprimi ideile. Sunt cu adevarat bucuroasa ca am participat la acest curs!
Andreea Papa
Melania este o persoană caldă, care își face meseria cu dedicare și autenticitate. Training-ul de public speaking a fost inspirațional și plin de valoare practică. Am plecat mai încrezătoare, cu instrumente clare și cu dorința de a deveni un vorbitor mai bun. Mulțumim, Melania, pentru energia și profesionalismul cu care ne-ai ghidat!
Loredana Cojocariu
Claritate, blândețe, empowerment – sunt doar câteva bonusuri primite la curs, pe lângă informațiile foarte prețioase legate de pregătirea și livrarea unui discurs. Mel a reușit să creeze un cadru sigur și cald, în care am simțit imediat sinceritatea și asumarea – fără citate din cărți sau alte cursuri teoretice, ci bucăți din experiențele trăite de ea – esențiale în procesul de învățare (în care nu uiți totul a doua zi 🙂
Marta P.

Întrebări frecvente

pt Brave 1[1]

“Am ținut discursuri și am aflat pe pielea mea cum arată emoția fără margini, cum tremură vocea și inima o ia la goană. Dar așa am învățat și cum să înving teamă de vorbit în public și cum să construiesc un discurs cât mai atrăgător pentru cei care mă urmăresc.

Toate cele de mai sus m-au ajutat să construiesc cele două cursuri pe care azi am bucuria să le susțin: dicție și public speaking. Două cursuri care s-au născut din experiența unui om care a avut timp și ocazii să greșească și să învețe din greșeli. Să experimenteze și să primească șansa de a crește cu fiecare nouă experiență.

Tot așa s-au născut trainingurile media, care-mi permit, prin prisma anilor petrecuți în redacția de știri dar și cu baza teoretică dobândită la Masterul de Comunicare și Relații Publice să-i ghidez pe cei expuși unui astfel de context. Știu bine că atitudinea potrivită, mesajul țintit și bine formulat, reacția promptă și corectă în fața provocărilor lansate de media pot contribui semnificativ la construcția unui brand și încrederea oamenilor în afacerea noastră.”